Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii

26OCTDrept la Replică la emisunea Deșteptarea din 25 octombrie

Către: Europa FM

În atenția:Dlui Vlad Petreanu și a dlui. George Zafiu, realizatori ai emisiunii Deșteptarea

Drept la replică

Ca urmare a difuzării în cadrul emisiunii Deșteptarea din data de 25 octombrie 2016 a materialului referitor la echipamentele de tip infochioșc livrate de UTI către Primăria Municipiului București, care a conținut informații eronate și intenţionat defăimătoare la adresa UTI, facem următoarele precizări, în virtutea dreptului la replică și pentru corecta informare a opiniei publice:

Terminalele de tip infochioșc fac parte din Sistemul Interactiv Teritorial de Informare a Cetățenilor (SITIC) inițiat de Primăria Municipiului București (PMB). Contractul între PMB și UTI Grup a fost semnat în anul 2005 (ca rezultat al procedurii de achiziție publică, respectiv licitație) și are ca obiect livrarea și asigurarea de servicii de mentenanță pentru 100 de terminale de informare (componente hardware, software, sistem de supraveghere video, mobilier urban şi servicii de punere în funcțiune).

Deoarece designul iniţial prezentat în caietul de sarcini nu a obţinut aprobarea Comisiei de Urbanism, am propus mai multe variante de design și am obţinut aprobarea modelului final abia în anul 2009.

În anul 2010, au fost livrate și instalate 33 de echipamente, doar pentru acestea fiind indicate locurile de instalare de către PMB. Conform obligațiilor sale, PMB urma să asigure branșarea acestora la rețeaua electrică. Inerția autorităților a întârziat această operațiune simpl㠖 astfel, din 2010 până în 2012, infochioșcurile intrate în proprietatea PMB nu au funcționat pe motiv că nu au fost branșate la rețeaua de electricitate, o parte dintre ele fiind vandalizate și servind drept panouri de afișaj publicitar. În 2012, când au fost în final branșate la rețeaua de electricitate, au funcționat doar câteva luni, după care activitatea de întreținere și exploatare a infochioșcurilor a fost întreruptă de către PMB. Totodată, este important să menționăm că era sarcina PMB să asigure conţinutul informaţiei disponibile pentru cetăţeni.

În prezent, marea majoritate a celor 33 de infochioșcuri instalate în București nu funcționează, iar, în lipsa unui program de mentenanță, o mare parte dintre ele s-au deteriorat.

UTI și-a îndeplinit obligațiile de furnizare a infochioșcurilor încă din anul 2012 - restul de 67 de terminale finalizate conform cerințelor PMB se află în prezent depozitate la unul dintre sediile UTI, fiind recepționate de către PMB, care însă întârzie de mai bine de 4 ani preluarea și instalarea lor și refuză achitarea contravalorii acestora către UTI Grup, așa cum a fost asumat contractual.

Menționăm că UTI Grup a suportat în întregime costurile de producție a echipamentelor, iar în prezent compania trebuie să recupereze o investiție de peste 500.000 de euro. În aceste condiții, suma de 850.000 de euro pe care ați menționat-o este, în cea mai mare parte, o pierdere a societății noastre, iar catalogarea acestei investiții drept ”un tun mizerabil” apreciem că este, în cel mai politicos mod, o nefericită confuzie cauzată de o informare insuficientă cu privire la situația reală. De altfel, în încercarea de a-și recupera investiția, UTI Grup a apelat la instanțele judecătorești, fapt ușor de verificat din surse publice.

Subliniem că funcționarea infochioșcurilor livrate și finalizarea acestui proiect nu depind de UTI Grup, ci exclusiv de modalitatea în care Primăria Municipiului București înțelege să își îndeplinească obligațiile contractuale și legale.

În consecință, vă solicităm să faceţi o revenire, în aceleaşi condiţii în care a fost difuzat materialul la care facem referire, în cadrul aceluiaşi interval orar şi în limitele aceleiaşi durate, în care să precizaţi toate aspectele clarificate mai sus.

De asemenea, ne exprimăm disponibilitatea de a răspunde oricăror solicitări sau clarificări despre activitatea și proiectele dezvoltate de uti Grup și vă rugăm să ne contactați la dcc@uti.eu.com, telefon 021.20.12.319.

Versiunea pentru imprimantă